CAPITOLUL 3: Prelucrări
alfa-numerice
(continuare)
p. 41
3.3.
Accidente morfologice
Această
secțiune se ocupă cu lucruri mai greu de exprimat în cifre. Mă refer la diverse
fracturi ale formei, ca unghiularitatea gâtului, a corpului, a piciorului, la
ieșinduri sau muchii, ce nu mai pot fi exprimate prin funcții simple. Unele
accidente morfologice sunt foarte caracteristice unei culturi, de accea
cunoașterea lor nu poate lipsi.
Accidentele
morfologice au fost codificate conform tabelului de la Anexe, secțiunea 1, lista I (p. 20-24).
Dacă
pe forma vasului se observă două sau mai multe accidente morfologice, ele vor fi înregistrate în ordinea
alfabetică a codurilor. Reluând exemplul de la Anexe, p. 22, dacă s-a observat o discontinuitate unghiulară externă atenuată
(= a) și un trunchi de con divergent
(= h'), se vor înregistra în această
ordine (= ah'), chiar dacă trunchiul
de con este mult mai frapant. Respectarea acestei reguli va preveni apariția în
statistici a unor dublete inutile (ah' și
h'a înseamnă același lucru).
Menționarea
tipului de accident morfologic trebuie însoțită de precizarea locului unde pragul, acolada sau nervura s-au produs. Ar putea fi folosit Codul Buko în acest scop? Nu. În primul rând, trimiterea cu
semnificația "pe partea superioară a corpului" ar fi destul de
imprecisă. În al doilea rând, Codul Buko
definește părțile lipsă, ceea ce ar
putea genera confuzie. Dar cea mai serioasă problemă este legată de faptul că
accidentele morfologice apar, cel mai adesea, nu pe o componentă sau pe alta,
ci la intersecția dintre componentele
majore. O nervură apare cel mai adesea la îmbinarea corpului cu gâtul.
Pragurile, supraînălțările, unghiularitățile, sunt toate destinate să
sublinieze estetic arce, curburi distincte. Din acest motiv avem nevoie de denumiri ale punctelor de intersecție,
ca în Figura 19 (planșa VI). Cu litere
sunt marcate principalele repere ale Sistemului Compas (diametre), ca la fig. 1. Cu cifre romane figurează zonele, necesare pentru descrierea
accidentelor morfologice, dar și a decorului, după cum vom vedea. Zonele sunt axate pe punctele de
intersecție (I, III, IV, VI, VIII, IX). Pentru posibilitatea unui plus de
precizie, sunt definite zone intermediare pentru exteriorul buzei (II),
mijlocul calotei superioare (V), a calotei inferioare (VII) și talpa vasului
(X). Primele două și ultima sunt zone adesea alese pentru registre decorative.
Zona XI este definită tot pentru necesități de descriere a decorului. Dar
asupra acestui fapt vom reveni.
MAI
DEPARTE - § 3.4. (morfologia buzei)